O incursiune in colorata lume a sunetului alb

Home » Articole » Tratament » O incursiune in colorata lume a sunetului alb
tinitus218x300

Zgomot alb

“Sunetul linistii”- articol aparut in Decat o Revista, nr 15, Primavara 2014

              De Laura Onita

In octombrie anul trecut, inainte sa plecam la festivitatea mea de absolvire a facultatii, parintii scotoceau, aplecati deasupra bagajului cu care venisera la Londra. Dupa un minut, mi-au inmanat cu grija un uscator de par negru. Era cadoul perfect- avea trei trepte de caldura si doua de intensitate-, mai ales ca cel pe care il aveam, mic si albastru, era partial topit si-ngalbenit pe o parte si se oprea cam la cinci-opt minute de la supra-incalzire. Dar nu de asta era cadoul perfect, ci pentru ca am o dependenta usoara de ceea ce se cheama sunet alb, sau white noise, si anume de zgomotul emis de uscatorul de par.

De pe la patru-cinci ani, de cand tunsoarea mea scurta, baieteasca a fost inlocuita de suvite lunguiete saten deschise, incepusem sa infrunt, tot mai indarjita, intreg procesul imbaierii, care nu-mi placea deloc. Se mai lasa cu cate-un tipat sau cu cate un prosop ud leoarca, pe care insistam sa il tin la ochi pana imi limpezea mama parul, dar ma conformasem. Odata ce treceau chinurile, abia asteptam uscatul parului. Scenariul era acelasi de fiecare data.

O zbugheam imbracata-n pijamaua alb-flausata , in dormitorul parintilor, ma infofoleam cu plapuma si o asteptam cuminte pe mama. Foehnul, la vremea aceea al bunicii, alb cu doua butoane, unul galben si unul negru, era de obicei in priza, asezat dinainte pe noptiera, fie de tata, fie de bunica. De indata ce mama il pornea, inchideam ochii si imi cream in minte o versiune reinterpretata a Fetitei cu chibrituri de Hans Christian Andresen. O copiluta orfana, cu chip nedefinit, batea strazile la pas prin zapada, in ajun de Craciun, in speranta ca cineva ii va asculta rugamintea si o va primi in casa. Dupa cateva usi trantite in nas, fetita se aseza plangand pe o banca veche, in fata unei case cu ferestre mari. Din casa iesea intotdeauna o femeie cu voce blanda, care o invita inauntru la o masa calda, si cam tot pe atunci imi era si parul uscat si adormeam fericita.

Asa am crescut indragind foehnul. Sunetul ma-nvaluia ca un halat invizibil, iar atingerea mamei imi dadea o stare de bine, de confort si siguranta. In unele dimineti in care ma pregateam sa merg la scoala, atat in generala, cat si in liceu, foehnul era asezat pe un colt de pat, mergand in gol, iar alteori indreptat spre mine, doar pentru ca imi placea senzatia.

Cand am plecat din Romania, in urma cu aproape patru ani, nevoia de a avea foehnul pornit a crescut de la o data sau de doua ori pe saptamana la aproape in fiecare zi, timp de cateva zeci de minute. Niciodata nu urmam un tipar anume dar, de obicei, cand eram stresata inainte de examene, sau cand lucram la proiecte pentru facultate, mergea cu orele. Tot atunci am inceput sa ma intreb cat de sanatoasa si de normala era pornirea mea. Asa am inceput sa caut raspunsuri, intreband experti, dar si alti oameni cu experiente similare.

Impartim amalgamul de sunete pe care le auzim zi de zi in semnale de alarma, cum ar fi claxonul unei masini, si sunete care ne linistesc si evoca un sentiment de siguranta sau de placere, fie ca e vorba de cele din natura, de muzica sau de foehn. Cand ne nastem, am aflat de la psihoterapeutul Andreea Raduta, la care am ajuns pentru ca voiam sa imi explice cum ne raportam la sunetele din jurul nostru, incepem sa le stocam intr-o memorie auditiva relativ goala. Ulterior ajungem sa asociem permanent zgomotele primite prin ureche cu tiparele familiare din memorie si cu o serie de emotii.

“Memoria somatica sau senzoriala”, spune Andreea Raduta, “presupune faptul ca in corpul nostru pot ramane inscrise pentru mult timp, uneori chiar pentru toata viata, o bogatie de senzatii: auditive, vizuale, olfactive, gustative sau kinestezice care au fost importante pentru noi la un moment dat si ne-au marcat emotional, fie in sens pozitiv, fie in sens negativ. Se pare ca intr-adevar, prin intermediul simturilor, amintiri din trecut ce pareau uitate sau inaccesibile, pot reveni cu intensitate in prezent.”

Auzul uman percepe, in mod normal, sunete cu frecvente-vibratii audibile periodice- cuprinse inte 20 Hz, cea mai grava nota a tubei, spre exemplu, care e deseori inaudibila, si 20.000 Hz, care ar putea si tiuitul emis la televizor atunci cand o televiziune nu mai transmite. Cand un zgomot contine cantitati egale din toate frecventele pe care le putem auzi, de la cea mai joasa pana la cea mai ridicata, ce auzim de fapt este sunet alb. La fel cum lumina alba, primita de la soare, e compusa din fascicule colorate diferit, rosu, oranj, verde, albastru, indigo si violet, asa si sunetul alb e o combinatie a tuturor frecventelor distincte de sunet-de unde ii vine si denumirea. Vantul suierand, un rau curgand, valurile marii, zgomotul foehnului, al aspiratorului, al aerotermei, puricii de la televizor, cam tot ce face” shhhh” sau “wooosh”, e sunet alb. Variatii ale sunetului alb sunt sunetul roz (pink noise), respectiv sunetul maro (brown noise), care pastreaza aceeasi consistenta a sunetului, dar contin mai multe frecvente joase, iar diferentele dintre cele doua sunt aproape imperceptibile pentru urechea umana.

In context socio-cultural, felul in care ne raportam la sunet si cum ne influenteaza a devenit din ce in ce mai important in ultimele decenii, imi explica Mack Hagood, profesor la Universitatea Miami din Ohio si cercetator etnologic in media digitala si tehnologiile sunetului. Hagood studiaza felul in care oamenii folosesc “media audio” ca sa controleze spatiile care-i inconjoara, dar si interactiunile sociale, si simtul sinelui. Acum lucreaza la o carte despre „ media audio-spatiala”, adica toate dispozitivele si aplicatiile pe care le folosim pentru a ne crea o senzatie de confort prin sunet. Pe Hagood l-am contactat, ca sa-l intreb mai multe, dupa ce-i citisem o lucrare despre castile care anuleaza zgomotele de fundal, folosite in timpul zborului cu avionul.

In sistemele economice liberale, fiecare persoana e responsabila de autocontrol, de productivitatea si randamentul pe care il da. Astfel, subiectivitatea gandurilor si sentimentelor noastre ne ingrijoreaza si simtim nevoia sa fim stapani pe ele, pentru a fi productivi, iar de multe ori zgomotele din jurul nostru sunt cele care atenteaza la acest echilibru.

„Ne indreptam spre o economie la baza careia sta cunoasterea, iar ceea ce facem depinde mai putin de lucrul manual, si mai mult de cum ne folosim mintea. Concentrarea devine foarte importanta si sunetele din jur intruzive”, spune Hagood.

La fel ca in versiunile mai vechi ale mitului lui Orfeu, in care muzica acestuia i-a facut pe argonauti sa nu auda ademenirile sirenelor, cea mai frecventa intrebuintare a sunetului alb e sa mascheze alte sunete si sa faciliteze concentrarea (desi unii cercetatori sustin ca e factor perturbator). Au aparut in consecinta diverse dispozitive, casti ce anuleaza zgomotele, aparate generatoare de sunet, aplicatii pentru telefonul mobil, radiouri online sau mp3-uri care emit sunet alb, fie el foehn, zgomot de ploaie sau o combinatie ciudata intre cele doua.

Acum patru ani, cam la o luna dupa ce s-a nascut Adina, fiica Mihaelei, economist, 33 de ani, si a lui Horia Valeanu, programator, 33 de ani, acesteia i-au aparut colici, durerile de burta comune la nou-nascuti. Adina plangea mult si erau nopti in care la 3 sau 4 era inca treaza, iar Mihaela si Horia, cu care am luat legatura dupa ce citisem postarea „ Tehnici de adormit copiii” pe blogul lui Horia, erau extenuati. Au incercat sa o adoarma leganand-o, in brate sau pe o pernuta pe genunchii unuia din ei, cu muzica auzisera. Nu prea functiona nimic, asa ca au cautat alte raspunsuri la medicul pediatru al Adinei. Se gandeau ca poate un sirop sau medicament ar fi solutia, dar asta ar fi insemnat sa trateze efectul, nu cauza, ceea ce, cred ei, nu e recomandat la cei mici. Cand le-a fost sugerat zgomotul foehnului de catre pediatru au fost putin sceptici, fiind o metoda empirica. Cea mai mare teama a Mihaelei era ca Adina se va speria de zgomot si va adormi de frica. Foehnul mic si bleu era asezat pe bratul canapelei, in apropiere de patutul Adinei, dar orientat in sens opus pentru a nu degaja caldura spre ea. Cand ii dadeau drumul, sunetul parca o paraliza. Se oprea din plans si se calma imediat. Metoda a functionat cam pana la 4-5 luni, cand i-au trecut durerile cauzate de colici, dar nici nu mai era asa mare nevoie, fiindca dormea mai bine. Adina nu a crescut cu nici un soi de afinitate pentru foehn, din contra, spune Horia, care crede ca nu-i face asa mare placere sa i se usuce parul. Au incercat metoda si cu Stefan, baietelul lor de aproape un an, dar cu el nu a functionat. Poate si pentru ca a fost mai linistit decat Adina, care dintotdeauna a fost un copil plin de energie.

Andreea Raduta, psihoterapeutul, spune ca anumite sunete albe, cum ar fi zgomotul ploii, al vantului, al marii, sau sunetele electronice ale muzicii de relaxare, sunetul uscatorului de par sau al aspiratorului, recreaza universul sonor al copilului din uter. „Mascheaza alte sunete deranjante din mediu, calmeaza bebelusul si il ajuta sa adoarma mai usor.”

Elena David,medic rezident in gastroenterologie,30 de ani,a stiut ca sunetul alb va fi un ingredient important in’’reteta ei pentru un somn bebelusesc’’ inca dinainte sa se nasca Filip,care are acum un an si 4 luni. Dadusem de’’reteta’’Elenei pe blogul ei si i-am scris un e-mail,despre mine,foehn si sunetul alb,si am intrebat-o daca ar vrea sa vorbim.Ea citise carti,bloguri si recomandari ale Academiei Americane de Pediatrie despre parenting si intelesese rolul pe care il joaca sunetul alb pentru nou-nascutul care,din burta mamei,unde e galagie mare, vine intr-o liniste nenaturala.

Impreuna cu sotul ei, a incercat sa creeze o rutina pe care Filip sa ajunga sa o asocieze cu ideea de somn. Elena ii vorbeste cand il infasa, ii canta cam un minut, iar de indata ce simte ca se relaxeaza, il pune in patutul de lemn cu zabrele sa adoarma. Intr-un colt se aude mai mereu, dintr-un mobil negru si vechi, murmurul sunetului alb.

Ii cumparasera initial un ursulet care trebuia sa faca felurite sunete, dar n-a prea functionat. Au folosit apoi niste inregistrari de pe un site, de sunet alb suprapus peste valuri sau sunet alb combinat cu batai de inima, exact ca in uter, dar li s-au parut deranjante, fiindca nu erau uniforme. Au descoperit apoi o inregistrare de pe YouTube, cu zgomotul uscatorului de par, pe care o folosesc de atunci pe repeat. Sunetul alb merge acum doar ziua, ca sa inece zgomotele de fundal de prin casa. Au incetat sa il mai foloseasca noaptea cam de cand Filip a implinit un an si au simtit ca ar fi bine sa fie liniste pe parcursul somnului.

Chiar daca Filip i-a tinut treji doar o singura noapte, atunci cand s-au intors de la maternitate, Elena crede ca e important sa ii creezi copilului oportunitatea sa se odihneasca. „ Mi se pare o greseala ideea de la care se porneste din start, ca trebuie sa adormi copilul. Poti sa il ajuti, adica sa il infesi, sa ii pui sunet alb, sa-l pui in pat, dar nu cred ca ar trebui sa-l adormi tu. Copiii sunt capabili sa adoarma daca le dai ocazia si crezi in capacitatile lor.”

Elena, la fel ca mine, a crescut indragind uscatorul de par. Si chiar daca au ajuns sa foloseasca si ei inregistrarea de sunet alb ca sa doarma mai bine, in unele seri, Elena lasa putin pornit foehnul pe noptiera cu aerul cald indreptat inspre ea, pentru ca ii place.

In 1998, Gabriela Craciun motaia intinsa pe canapea, cu geamul deschis. Era o seara racoroasa, dar placuta. Nici chiar iarna, nici prea primavara, si mirosea a pamant reavan. Ca printr-o strafulgerare, urechile au inceput sa ii tiuie.

„ Sunetul ascutit era altceva decat ceea ce auzisem vreodata pana atunci. Un tiuit rece ca spaima. Un sunet care imi lua nervii in stapanire; ii simteam umflandu-mi-se in cap si intinzandu-si tentaculele prin tot corpul, ca o caracatita. Inima a inceput sa imi bata alert, cu putere”, scrie Gabriela pe blogul pe care l-a tinut doi ani.

A incercat sa adoarma, in speranta ca ii va trece. Dupa putine ore de somn chinuit, tiuitul era tot acolo. S-a gandit inspaimantata ca sunetul ar putea fi permanent.

Tinnitus sau acufene, e perceput ca un sunet continuu si e asemeni unui bazait sau suierat, a carui intensitate variaza de la caz la caz. Fara sa existe tratament pentru aceasta conditie pana in momentul de fata, conform Institutului National pentru Surditate si Alte Deficiente de Comnicare din SUA, 32% din intreaga populatie a lumii e afectata de o forma de tinnitus. Impartit in tinnitus subiectiv si tinnitus obiectiv, cel din urma e mai rar si poate fi depistat din exterior de catre un medic specialist cu dispozitive ajutatoare. Chiar daca mai comun, in jurul tinnitusului subiectiv sunt inca multe necunoscute. Pawel Jastreboff, neurocercetator si initiatorul Tinnitus Retraining Therapy (Terapie de Reeducare a Tinnitusului sau TRT), il numeste „sunet fantoma” sau „muzica a creierului” pentru ca doar suferindul il aude.

De cele mai multe ori tinnitusul e o consecinta a pierderii totale sau partiale a auzului la una sau ambele urechi, , dar e cauzat si de tulburari si dereglari fie metabolice, fie neurologice. „ Tinnitusul poate avea adeseori si componenta psiho-somatica”, spune psihoterapeuta Andreea Raduta. „ Apare frecvent in viata cuiva dupa un eveniment traumatic sau soc emotional puternic.”

Sezand pe scaunul rotund, metalic si fara spatar, din cabinetul medicului la care venise pentru consult, Gabriela era sfatuita sa doarma si sa se linisteasca. Ii era capul plin de sunete stridente. Medicul i-a recomandat Xanax. Si Preductal. Si vitamine. Le-a luat cu sfintenie, dar tiuitul era tot acolo.

„ Fiecare trezire era un cosmar care ma trimitea intr-un univers dur si innebunitor”, spune Gabriela, care avea 32 de ani cand i s-a declansat tinitusul. „ Nu mai voiam sa ma trezesc. In trei luni m-am ingrasat sapte kilograme. Eram amortita si nu intelegeam ce se intampla cu mine. Nu-mi pasa daca urma sa mor, voiam doar sa nu mai imi tiuie capul. Dupa trei luni de calvar, doctorii continuau sa ridice din umeri.” Cu vreo doi-trei ani inainte sa ii apara tiuitul, la un control ORL, medicul i-a spus Gabrielei ca s-ar putea sa aiba otoscleroza, boala ce ingreuneaza transmiterea sunetelor de la timpan la urechea interna. Nu i-a fost pus atunci un diagnostic si nici mai tarziu, cand tinnitusul a devenit permanent. Invatase intre timp sa citeasca pe buze, fiindca nu mai auzea aproape deloc. A gasit refugiu in lucruri care odata ii faceau placere. S-a apucat de tricotat, si-a redecorat casa, si a investit timp si energie intr-un website despre tinnitus. Altfel, ar fi continuat sa isi traiasca constiincioasa depresiile. Se gandea insa in permanenta la cei doi baieti ai sai, carora nu le spusese de tinnitus, si la sotul care i-a fost mereu alaturi, singurul care stia cu ce se lupta.

Cand tinnitusul se iveste pentru prima data e un semnal complet nou, fara sa aiba vreun tipar in memoria auditiva. Pana ca pacientul sa inteleaga ce presupune, e primit cu suspiciune. „Se va inrautati?”, „Oare am o tumoare?”, Tinnitusul devine o amenintare, care la fel de usor se transforma in fobie. Teama de necunoscut inrautateste tiuitul.

„ Aceste emotii negative au ca efect amplificarea tinnitusului si se creaza astfel un cerc vicios greu de oprit”, spune Andreea Raduta.

La baza Tinnitus Retraining Therapy sta reeducarea sistemului auditiv la nivel subconstient, pentru ca pacientul sa accepte afectiunea, indiferent cat de neplacuta este. Intregul proces, cel mai popular la momentul actual pentru ameliorarea tinnitusului, e de regula condus de o echipa multidisciplinara de specialisti: ORL-ist audiolog, ORL-ist si psihoterapeut. In partea subconstienta a creierului, care vizeaza auzul, dincolo de urechea interna, dar inainte de perceptia constienta a sunetului, celulele nervoase sunt programate sa detecteze semnale sonore din nevoia de a auzi. Terapia de reeducare implica reprogramarea acestor retele de celule care detecteaza in mod selectiv „muzica creierului” din sistemul auditiv. In Romania, prima sedinta de consiliere audiologica din cadrul TRT a avut loc in aprilie 2011 la Clinica Urechii din Bucuresti, la care psihoterapeuta Andreea Raduta e colaborator.

O metoda ajutatoare in programul complex de readaptare a pacientilor cu tinnitus o constituie sunetul alb. „Sunetele albe sunt folosite in terapia pacientilor prin aparate de auz care emit sunete ce mascheaza tinnitusul pentru a facilita somnul, de exemplu”, spune Andreea Raduta. Chiar daca rolul sunetului alb nu e de a masca in totalitate tiuitul, fiindca ramane de regula la o intensitate mai scazuta a frecventelor, face tinnitusul mai suportabil.

Gabriela era in Germania cativa ani mai tarziu, cand a vazut un magazin de proteze pentru tinnitus. Era inchis, dar s-a uitat mirata mult timp in vitrina. Ar fi vrut ca si in Romania sa se stie mai multe despre tinnitus la vremea respectiva. Proteza nu avusese niciodata.

Fara sa realizeze, Gabriela a intuit terapia sunetului alb. Isi daduse seama ca valurile marii o linistesc, asa ca profita de ocazie si mergea cateva zile pe luna vara la mare, iar acasa isi luase o fantana de interior ca sa mascheze tiuitul cu clipocitul apei. In 2009, la mai bine de 10 ani de la primul tiuit, Gabrielei i se facea implant cohlear, pentru a-i reda auzul, operatie pe care a amanat-o multi ani la rand de teama ca va surzi de tot. A fost dezamagita cand, dupa interventie, desi auzea bine, tinnitusul inca persista (s-a diminuat in timp). Fusese un soc sa auda vocea sotului si se bucura de micile detalii ca fosnetul lenjeriei de pat sau suieratul vantului. Gabriela spune ca acum aude de nota 9, chiar daca tinnitusul e tot acolo, si ca nu mai observa micile detalii.

Cautarile de hair dryer noise pe Google m-au dus la clipuri pe YouTube cu inregistrari de foehn facute de amatori. Unele aveau sute de mii de vizualizari si sute de comentarii de la oameni ca mine, pentru care foehnul a devenit un obiect indispensabil. Am fost surprinsa si usurata in acelasi timp sa vad cat de raspandita e practica. Asa am ajuns sa citesc despre sunetul alb, sa probez si alte sunete, curioasa daca au acelasi efect linistitor, sa imi instalez aplicatii de sunet alb pe telefon, pe care sa le sterg imediat fiindca mai mult ma enervau. Nimic in afara zgomotului autentic nu ma multumea. In toate cautarile mele lipseau insa raspunsuri care sa explice implicatiile psihologice ale sunetului alb si ce declanseaza nevoia repetata de a-ti petrece o buna parte din zi cu un huruit pe care multi il gasesc deranjant.

Discutiile cu Keren Rosner, psiholog si psihoterapeut, m-au ajutat sa inteleg ca efectul indus de sunetul alb, zgomotul de fond care are acelasi ritm monoton, se manifesta ca o transa usoara. In cazul meu, insemnatatea foehnului variaza, dar e strans legata de doua constante din copilarie: derularea repetitiva a episodului cu fetita, a carei rezolutie era intotdeauna pozitiva, si prezenta mamei.

Ori de cate ori ma preocupa lucruri cu o finalitate imediata, la nivel inconstient, sunetul imi da o securitate interioara, si imi reconfirma faptul ca lucrurile vor iesi bine. Cand sunt ingandurata sau stresata, foehnul e o prezenta exterioara care diminueaza intensitatea gandurilor si readuce un echilibru. Alteori, cand nevoia de sprijin e mare, sau cand ma simt singura, sunetul se transforma intr-un vehicul prin care retraiesc emotia din copilarie si il asociez cu siguranta pe care o traiam atunci cand mama imi descurca zulufii in timp ce imi usca parul. Nevoia mea de a avea foehnul mergand e centrata pe o emotie pozitiva accesata inconstient.

Acum, foehnul pe care mi l-au facut cadou parintii merge cam de doua ori pe zi, sase zile din sapte, in calupuri de cate 20-30 de minute. Cand ma pregatesc dimineata in fata oglinzii, e asezat pe pervazul geamului si merge in gol. Pe noptiera il las seara, cand citesc, si merge in gol. Cand stau la birou acasa, il pun intr-un sertar, proptit de niste carti, si merge in gol. Singura diferenta e ca acum stiu de ce merge in gol.

in Tratament de admin 1 Comment

One comment

  1. Pingback: O incursiune in colorata lume a sunetului alb | ORLonline.ro

Leave a Comment